header CCDG

Scoala Gimnaziala Nr. 12, Timisoara, Activitati, Iunie 2017

 

SPORT – SĂNĂTATE – MEDIU CURAT

Luna mai a adus cu ea vremea frumoasă și dorința de a face cât mai multe plimbări în natură, de a permite bucuria unor activități în aer liber, așa că elevii Școlii Gimnaziale Nr 12 din Timișoara au organizat o activitate care a avut mai multe obiective.

 

Pe de o parte au avut în vedere derularea unor activități cu carater sportiv, așa că, au organizat un grup de bicicliști și au pornit într-o călătorie spre marginea orașului, unde spațiul verde și natura le poate oferi șansa unor momente deosebite.

Pe de altă parte au putut pune în aplicare cunoștințele despre mediul înconjurător și despre utilizarea mijloacelor de transport care nu produc poluare, au constat și au încercat găsirea unor soluții pentru problemele de mediu identificate în această zonă. A fost și un prilej cu care elevii au fost îndrumați să folosească mijloacele de deplasare ecologică.

Transportul în general nu poate fi evitat în totalitate dar nevoile noastre de transport pot fi satisfăcute mai eficient.

Scopul a fost și acela de a informa elevii despre efectele pe care le au mijloacele de transport cu combustibili fosili asupra mediului ambiant şi implicit asupra sănătăţii oamenilor, aducerea în atenţia copiilor a combustibililor alternativi, a unor mijloace de transport ce utilizează energie regenerabilă, adoptarea unui comportament ecologic în ceea ce priveşte transportul.

Așadar, activitatea s-a bucurat de succes și elevii au manifestat interesul derulării și altor activități de acest fel.

 

ccdg0580

ccdg0581

ccdg0582

 

 

EasyCookieInfo

Despre CCDG

CCDG este o organizaţie neguvernamentalǎ ce furnizează programe educaţionale de calitate, în  scopul unui mediu sustenabil.

Obiectivul nostru este de a oferi programe care promovează relaţii durabile între copii, adulţi şi mediul înconjurător, realizând că educaţia eficientă trebuie să se extindă dincolo de sala de clasă şi că principiile de ecologie, justiţie şi egalitate trebuie să fie evidente la toate nivelurile societǎţii.

Ne gasiti si pe:

Contact CCDG

  • CENTRUL CARPATO-DANUBIAN DE GEOECOLOGIE
  • Str. Barbu Lăutaru, Nr. 8, BL. 23, SC. B, Parter, AP. 56, sector 1, Bucureşti

    RELAŢII DIVERSE VOR FI SOLICITATE PRIN:

  • e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • telefon/fax: 031.410.35.24
  • mobil: 0731.713.714

Adrese web pentru informații:

Alte site-uri ale CCDG:

 

Despre cookie click aici....