header CCDG iarna

Cerinte pentru inscrierea in programul Eco-Scoala

CERINŢE PENTRU ANUL ŞCOLAR 2018-2019

 

  1. INSCRIEREA ÎN PROGRAM

În intervalul 15.09.2018 - 01.12.2018, se vor realiza:

  • înscrierea în program prin achitarea taxei ECO şi realizarea documentaţiei.
  • trimiterea la CCDG, prin poştǎ, a documentelor în original:
  • formularul completat integral, semnat şi ştampilat;
  • copie după dovada achitării taxei;
  • documentaţia (NUMAI PE CD, realizată după model).

MENŢIUNE: programul are un singur coordonator ȋn unitatea şcolară. Ȋn unităţile şcolare cu peste 300 de elevi, pot exista 2 coordonatori (cu acceptul conducerii şcolii), DAR toate documentele (documentaţie, raport, cereri de evaluare etc.) vor fi trimise la CCDG de un singur cadru didactic şi toate acţiunile se vor realiza ȋn comun.

TAXA ECO-ŞCOALĂ. Suma colectată din taxe este folosită de CCDG pentru achitarea taxei FEE şi gestionarea unor proiecte şi concursuri internaţionale legate de buna derulare a Programului Eco-Şcoală. Şcolile implicate în Programul Eco-Şcoala se pot înscrie în aceste proiecte pentru a obţine premii şi recunoaştere internaţională.

VALOAREA TAXEI: 125 DE EURO (contravaloarea în lei) – PENTRU FIECARE UNITATE PARTICIPANTĂ.

Taxa se achită anual.

MENŢIUNE: NEACHITAREA TAXEI LA TIMP ELIMINĂ ŞCOALA DIN PROGRAM.

Taxa se trimite prin BCR - Sector  4

COD IBAN:   RO32 RNCB 0075 0352 1971 0001 CUI:9312065

Se specifică : taxă ECO 2018/2019   (Programul Eco-Scoala) Beneficiar CCDG. Se menţinează:   Şcoala...,Profesor...

.............................................................................................................................................................................................................

  1. EVALUAREA ÎN PROGRAMUL ECO-ŞCOALA
  • Operatorul Naţional evaluează documentaţia, comunică şcolii punctajul obţinut;
  • Cererea pentru evaluarea şcolii în vederea obţinerii Steagului Verde şi a Certificatului Eco-Şcoală se face după 2 ani (împliniţi) de activitate în program, numai dacă şcoala doreşte acest lucru. În acest an şcolar depun cerere de evaluare unităţile înscrise în program înainte de 31 dec 2016.
  • Cererea pentru reevaluare se face în al doilea an de activitate. În acest an şcolar depun cerere de reevaluare unităţile care au fost evaluate în anul 2017 şi au primit confirmarea la Seminarul Naţional CCDG din oct. 2017.
  • Solicitarea pentru evaluare se face până la 15 ianuarie 2019.
  • Evaluările şi reevaluările se fac în perioada martie-iunie 2019.
  • Înmânarea Steagului se face la Seminarul Naţional din 2019 (începutul lunii octombrie).

..........................................................................................................................................................................

  1. RAPORTAREA: până la 31 IULIE 2019 (şi nu mai târziu) se trimite Raportul final, prin poştǎ, pe CD (nu se acceptă format letric sau document trimis pe e-mail). Modelul este postat pe site.

...........................................................................................................................................................................................................

  1. CORESPONDENŢA se trimite pe adresa:

Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG),

Str. Barbu Lautaru, Nr. 8, BL. 23, SC. B, Parter, AP. 56, sector 1, Bucureşti

RELAŢII DIVERSE VOR FI SOLICITATE PRIN:

    • e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
    • telefon: 031 410 35 24, mobil: 0731 713 714 (între orele 09:00-15:00)
    • Site CCDG: www.ccdg.ro
    • Facebook: www.facebook.com/ccdgromania
 

 

Despre CCDG

CCDG este o organizaţie neguvernamentalǎ ce furnizează programe educaţionale de calitate, în  scopul unui mediu sustenabil.

Obiectivul nostru este de a oferi programe care promovează relaţii durabile între copii, adulţi şi mediul înconjurător, realizând că educaţia eficientă trebuie să se extindă dincolo de sala de clasă şi că principiile de ecologie, justiţie şi egalitate trebuie să fie evidente la toate nivelurile societǎţii.

Ne gasiti si pe:

Contact CCDG

  • CENTRUL CARPATO-DANUBIAN DE GEOECOLOGIE
  • Str. Barbu Lăutaru, Nr. 8, BL. 23, SC. B, Parter, AP. 56, sector 1, Bucureşti

    RELAŢII DIVERSE VOR FI SOLICITATE PRIN:

  • e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • telefon/fax: 031.410.35.24
  • mobil: 0731.713.714

Adrese web pentru informații:

Alte site-uri ale CCDG:

 

Despre cookie click aici....