header CCDG

Scoala Gimnaziala Cosoveni, „Mananca responsabil”, Aprilie 2018

 
MĂNCĂM RESPONSABIL
 
Astăzi, împreună cu prietenii nostri din Spania, Portugalia si Turcia, volunatarii din cadrul proiectului Intercultural Road to Diversity, Erasmus+ KA1 EVS – Asociația Dominou, am petrecut o zi foarte frumoasă afară, în aer liber.
Am vorbit despre ce facem noi în Proiectul Mondial Eco-Școala. Le-am arătat grădina noastră eco și sera din peturi.
Împreună am mâncat sănătos și responsabil, afară! Doamnele educatoare le-au povestit și de proiectul școlii noastre „Mănâncă Responsabil”.
Alături de noi a fost și domnul primar Nicu Coandă. I-am arătat ce păstârnac frumos avem noi în grădină.
Copiii grădiniței noastre au fost incântați de prezența voluntarilor. S-au jucat împreună și i-au provocat să-și pefecționeze limba română, punându-le multe întrebări!
Rolul proiectului „Intercultural Road to Diversity, Erasmus+ KA1 EVS " este de a conştientiza comunitatea locală cu privire la beneficiile voluntariatului şi a rolului proiectelor finanţate din fonduri europene în susţinerea comunităţii locale.
 
Profesor coordonator: Cătălina Butoi
ccdg939
 
ccdg940
 
ccdg941
 
ccdg942
 
ccdg943
 
 
 

 

Despre CCDG

CCDG este o organizaţie neguvernamentalǎ ce furnizează programe educaţionale de calitate, în  scopul unui mediu sustenabil.

Obiectivul nostru este de a oferi programe care promovează relaţii durabile între copii, adulţi şi mediul înconjurător, realizând că educaţia eficientă trebuie să se extindă dincolo de sala de clasă şi că principiile de ecologie, justiţie şi egalitate trebuie să fie evidente la toate nivelurile societǎţii.

Ne gasiti si pe:

Contact CCDG

  • CENTRUL CARPATO-DANUBIAN DE GEOECOLOGIE
  • Str. Barbu Lăutaru, Nr. 8, BL. 23, SC. B, Parter, AP. 56, sector 1, Bucureşti

    RELAŢII DIVERSE VOR FI SOLICITATE PRIN:

  • e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • telefon/fax: 031.410.35.24
  • mobil: 0731.713.714

Adrese web pentru informații:

Alte site-uri ale CCDG:

 

Despre cookie click aici....