PARTICIPAREA CCDG LA FORUMUL INTERNAȚIONAL „MENU FOR CHANGE”, PRAGA
În perioada 25.01.2018-29.01.2018, România a participat la Forumul Internațional „Menu for Change” desfășurat la Praga, în cadrul Proiectului „Mănâncă Responsabil”.
Echipa CCDG formată din: Manager de proiect RĂZVAN DINCĂ, ELIZA MARIN, ALEXANDRU SAVA, ALINA BARBU, împreună cu prof. ALINA-MARIANA PINTILII de la Școala Gimnazială Nr. 165, București, prof. IRINA CONSTANTINESCU de la Școala Gimnazială „Matei Gr. Vlădeanu”, Cândești-Vale, prof. NICOLETA-PETRONELA BOGOȘ, reprezentantul părinților ADRIANA-LOREDANA HORIA de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, Câmpulung-Moldovenesc și 2 eleve din ciclul liceal CEZARA-ELENA PINTILII, BIANCA BOGOȘ au prezentat activitățile desfășurate în școlile românești, exemple de bune practici, comportament deprins de toți cei implicați în acest proiect față de consumul responsabil de hrană, pentru a nu pune în pericol sustenabilitatea mediului înconjurător.
În cadrul Forumului s-a realizat un schimb de experiență benefic membrilor fiecărei țări participante (opt state europene), schimb de impresii, idei, concluzii și conturarea de noi obiective. Au fost organizate workshopuri, în cadrul cărora s-au desfășurat activități interactive, jocuri, activități de gătit cu produse de sezon și dezbateri pe baza diferitelor teme alimentare.
A fost o experiență valoroasă, oportună și un nou prilej de a accentua inițiativa României pentru a determina investiția în echilibrul ecologic al societății.