COMUNICAT DE PRESĂ
03.10.2016
Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie anunţă organizarea, ȋn data de 15.10.2016, orele 8.45-14.30 a ediţiei a XVIII-a a
Seminarului Naţional “Parteneriat în educaţia pentru mediul înconjurător”.
LOCAŢIA SEMINARULUI: HOTEL INTERCONTINENTAL, Bucureşti, SALA RONDA.
Scopul întâlnirii îl constituie prezentarea celor mai bune practici în promovarea programelor de educaţie pentru mediu. Specialişti şi practicieni din domeniul educaţional vor avea posibilitatea de a împărtăşi experienţe referitoare la dezvoltarea abilităţilor practice şi dobândirea competenţelor privind implementarea programelor CCDG şi a rezultatelor obţinute de către cei care promovează acest tip de educaţie în unităţile şcolare.
Principalele momente ale seminarului vor fi dedicate:
-
alocuţiunilor invitaţilor, partenerilor;
-
acordării Steagului Verde, Trofeelor şi plachetelor pentru unităţile şcolare evaluate în anul şcolar 2015/2016;
-
acordării premiilor pentru Concursurile Naţionale organizate de CCDG;
-
exprimării opiniei invitaţilor cu privire la acţiunile pe care le întreprindem în vederea formării conştiinţei tinerilor pentru un mediu curat şi sănătos.
-
MESAJ SPECIAL: DANIEL SCHAFFER – Director al Fundaţiei de Educaţie pentru Mediul Ȋnconjurător (FEE)
La acest eveniment şi-au anunţat prezenţa peste 350 de participanţi din ţară (inspectori şcolari, directori de şcoli, cadre didactice, reprezentanţi ai societăţii civile) şi au fost invitaţi reprezentanţi ai ministerelor partenere, inspectoratelor şcolare, agenţiilor pentru mediu, primăriilor, sponsori, presa.
Prezenţa la momentul nostru de bilanţ confirmă faptul că activitatea pe care o desfăşurăm este în folosul societăţii civile, obligându-ne, în acelaşi timp, să continuăm atragerea cât mai multor unităţi şcolare în programele mondiale de educaţie pentru mediul înconjurător.
Contact: e-mail:
INFORMATII despre ORGANIZATOR:
Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG) – organizaţie neguvernamentală care desfăşoară activităţi de educaţie, protecţie şi conservare a mediului înconjurător, la nivel local, regional şi naţional, membru cu drepturi depline al Fundaţiei de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE), unicul reprezentant al României în această organizaţie internaţională recunoscută de UNEP şi UNESCO - este Coordonatorul Naţional al programelor mondiale de educaţie pentru mediu ale FEE:Eco-Schools - “Eco-Şcoală”; YRE - “Tineri reporteri pentru mediul înconjurător”; LeAF - “Să învăţăm despre pădure; Blue Flag - “Steagul albastru”, Green Key - “Cheia Verde”.