DIN GRĂDINĂ, ÎN CĂMARĂ
Copiii din Grădinița cu Program Prelungit ,,Nicolae Romanescu,, -Craiova au desfășurat activitatea ,,Din grădină, în cămară,,
Toamna , când se costată rodnicia pământului și priceperea gospodarilor, copiii și-au pus și ei talentul de bucătari la încercare. Au adus fructe și legume din grădinile bunicilor și din piața locală, s-au bucurat de gustul lor, au aflat lucruri noi și au identificat posibilități de conservare a vitaminelor, pentru zilele de iarnă. Au respectat toate etapele, așa cum și mamele fac, la grădiniță fiind gospodina -șef doamna educatoare, și au preparat murături sănătoase, care să devină garnitură pentru feluri de mâncare preparate în bucătăria din grădiniță. Le-au depozitat în locuri potrivite- nici prea cald, dar nici prea rece- și au așteptat ca legumele să fie numai bune de mâncat.